#TIPS&TRICKS

8 greșeli pe care le fac PĂRINȚII. Cum poate fi distrus sufletul copiilor

Scris de Laura P la 14 ianuarie 2019

Odată cu apariția unui copil, părinții se simt foarte presați. Până la urmă, dezvoltarea copilului depinde de ceea ce vede în jur. Dacă te-ai străduit mereu să îi oferi cea mai bună educație copilului tău, s-ar putea să fi ratat niște detalii majore pentru dezvoltarea lui. Iată la ce ar trebui să fii atent dacă vrei ca copilul tău să se dezvolte armonios:

1. Grija excesivă

Deși e o capcană în care părinții cad ușor, și este firesc, riști să faci mai mult rău decât bine dacă îți protejezi excesiv copilul. Dacă ai această tendință, copilul va învăța cu greu să gestioneze o situație, atunci când va fi nevoit să o facă singur. Astfel, e posibil ca el să se simtă inferior și chiar inutil. Deci, nu te implica imediat dacă ți se pare că ar avea nevoie de ajutorul tău.

2. Nutriție sub presiune

Deseori pe grabă, sau cu programe diferite ale membrilor familiei, poți uita de importanța meselor în familie. Desigur, nu ai uita să îți hrănești copilul, dar o faci greșit atunci când îl forțezi să mănânce tot. În cartea sa „Copii francezi nu scuipă mâncare”, Pamela Druckerman spune că copilul tău nu va avea probleme cu alimente dacă întreaga familie se adună la masă și de această dată va fi o ocazie excelentă de comunicare și exemplul potrivit.

3. Lipsa limitelor

Ai sunat un prieten și în timpul conversației, copilul te-a abordat și ți-a adresat o întrebare la care ai răspuns. Și data viitoare când vorbești la telefon cu banca, iar copilul vine la tine cu o întrebare, te retragi repede în altă cameră. Unde este logica? Poate cel mai simplu de cele mai multe ori este să îi explici copilului că nu te poate întrerupe niciodată când vorbești la telefon, așa nu îl vei face să fie confuz și să știe dacă poate să te deranjeze sau nu.

4. Panica

Toată lumea își amintește starea de spirit în casă când unul dintre părinți mergea la ședința cu părinții. Sau sentimentele tale când ai pierdut un lucru nou. Dar nu poți crea o panică în jurul lucrurilor obișnuite și trebuie să eliberezi energia negativă, pentru a te îndruma pe tine și pe copilul tău într-o direcție constructivă. Nu face niciodată un copil să te aștepte speriat acasă.

5. Autocritica

Mai întâi ai vorbit despre aspectul tău ca fiind urât, iar apoi cineva îți compară copilul cu tine. De aici, copilul înțelege că este la fel de urât. Iubirea de sine dezvoltată în copii de la vârste fragede este foarte importantă.

6. Comparații

Din comparații rezultă critica. Evită să îți compari copilul cu alți copii, spunând că aceia se descurcă mai bine. Fiecare are calitățile sale, iar un copil trebuie să fie conștient de asta.

7. Teama de dezaprobare

Unii adulți îi forțează pe copii să se îmbrace cu ceva anume pentru că altfel cei din jur vor fi ofensați sau să mănânce ceva ce nu le place, pentru că nu este politicos să refuze. Învață-ți copilul să spună adevărul și să nu se teamă să fie el însuși.

8. Nu își îmbrățișează copiii suficient

Oamenii de știință au dovedit importanța îmbrățișărilor pentru sănătate (atât pentru sănătatea emoțională cât și fizică). Cu cât îmbrățișezi mai mult un copil, cu atât vă veți crea o relație mai solidă în timp.


2 thoughts on "8 greșeli pe care le fac PĂRINȚII. Cum poate fi distrus sufletul copiilor"

  1. Hortensia Stefan spune:

    🙁

  2. Mirabela Matei spune:

    Eu consider ca toate cele enumerate mai sus sunt foarte importante mai ales cea cu imbratisatul de care avem nevoie si noi adulti. Chiar este un super articol care trebuie de multe ori reamintit.
    Multumim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

--